Festivalul Sighisoara Medievala
Si iata ca si in an de criza, din fericire pentru noi, se mai organizeaza Festivalul de arta medievala Sighisoara. Pentru cei care pot sa ajunga, iata mai jos programul manifestarilor, ce vor avea loc in perioada 24-26 iulie 2009.
FESTIVALUL SIGHISOARA MEDIEVALA 2009
Perioada de desfasurare: 24-26 iulie 2009
Organizatori: Municipiul Sighisoara în parteneriat cu Asociatia Turistica Sighisoara
Programul Festivalului Medieval Sighisoara 2009
Program – Vineri 24 Iulie 2009
17.00 – Parada de deschidere, participa : regele si regina, domnite, cavaleri, stegari, tobosari, circari, cavaleri calare, personaje medievale, actori, catareti, instrumentisti, cascadori, etc.
Traseul : centrul orasului Sighisoara – Piata Cetatii
18.00 – Deschiderea oficiala a festivalului, moment la care va lua cuvantul Primarul Municipiului Sighisoara.
Piata Cetatii:
18.30 – Spectacolul stegarilor din Italia
19.00 – Miniconcert de muzica medievala sustinut de trupa “Huniadi Cantores ” (Hunedoara)
19.40 – Scoala de dans medieval (stradal-interativ), work-shop cu publicul
20.00 – 23.00 – Spectacolul-concurs de lumina si coregrafie ” Printesa Cetatii “(semifinala)
- se prezinta concursul (regulamentul), apoi juriul (5′)
- proba I – tinuta rochiilor medievale si prezentarea concurentelor (15′)
- trupa de dans ” Inorog ” (5′)
- proba II – proba de dans medieval (10′)
- Coco Fachirul (Sibiu) – (15′)
- proba III – intrebari din partea prezentatorului si a juriului privind orasul Sighisoara (imprejurimi), istoria cetatii si idealuri personale (15′)
- muzica medievala cu instrumente specifice -DIZZI DULCIMER (UK)(30′)
- dans- trupa ” Inorog ” (5′)
- moment de animatie si jonglerii cu foc, grupul ” The Serious Road Trip ” (Timisoara)(15′)
- desemnarea finalistelor (10′)
- concert extraordinar trupa “Pontice” (Bucuresti) (60′)
Tabara Cavalerilor:
18.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti, interactive cu publicul
19.30 – Povestiri medievale comice
20.00 – Concursuri interactive cu premii (ambianta : muzica medievala) – prinderea purcelusului, spartul lemnelor, trasul carutei sau trasul de funie pe echipe.
20.30 – DIZZI DULCIMER (UK) – muzica medievala cu instrumente specifice
21.00 – Concursuri interactive cu premii (ambianta : muzica medievala) – prinderea purcelusului, spartul lemnelor, trasul carutei sau trasul de funie pe echipe.
22.30 – Spectacol extraordinar cu cavaleri calare (turnir, lupte, cascadorii,etc) sustinut de catre trupa ” ECVESTRIA ” (Bucuresti)(un spectacol-poveste televizat). Moment de animatie si jonglerii cu foc, grupul ” The Serious Road Trip ” (Timisoara)(15′)
Piata Ratustelor
18.30 – 20.30 – Concursuri interactive pentru copii cu premii
NOTA : organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica programul din motive independente de acestia sau in spiritul cresterii calitative a festivalului.
Program – Sambata 25 Iulie 2009
Piata Cetatii:
08.30 – 11.30 – Probe sunet, lumini, video-wall, artisti, TVR
11.30 – Teatrul de papusi ” Anonimii ” (Tg Mures) – specacol pentru copii in caruta cu coviltir intitulat ” Cantaretii cetatii”
12.15 – Spectacolul stegarilor din Italia – jonglerie cu steaguri
12.45 – Scoala de dans medieval (stradal-interactiv) – work-shop cu publicul
13.30 – 15.30 – Pauza
15.30 – Cimpoierii din Transilvania (Hunedoara) – concert de tulnice, tobe si cimpoaie
16.30 – Trupa de teatru “Anonimii” (Tg Mures) – Comedia dell’Arte
16.45 – Truverii (Bucuresti) – concert de muzica medievala traditionala europeana
17.45 – Tee-Kubis (Estonia) – dansuri medievale interactive
18.45 – Povestiri Medievale Comice
19.00 – Comedia dell’Arte – Colombina (Timisoara)
19.20 – Cimpoierii din Transilvania – concert extraordinar de tulnice, tobe si cimpoaie (Hunedoara)
20.00 – Sandrini & Leone – spectacol de iluzionism si echilibristica
20.30 – 24 00 – Spectacol extraordinar de sunet, lumini si coregrafie – ” Printesa Cetatii “(Finala) (televizat)
- stegarii din Italia – jonglerie cu steaguri (10′)
- Shannon & Irish Way (Bucuresti) muzica si dansuri irlandeze
- Dizzi Dulcimer – recital muzica medievala cu instrumente specifice (20′)
- concert in avampremiera nationala a trupei ” Trooper “, intitulat :” Vlad Tepes – Poemele Valahiei “si lansarea in premiera a singel-ului ” Pas Infinit ” (40 ‘)
- trupa de dans “Inorog” (5′)
- invitata speciala a festivalului, solista de renume international – SOFIA KALLGREN, interpreteaza piesa ” May it be ” (coregrafie – prima proba a concursului ” Printesa Cetatii “, concurentele in pelerine albe cu gluga) (7′)
- Sofia Kallgren interpreteaza piesa ” A rose among thorns ” (5′)
- Cimpoierii din Transilvania – moment muzical cu tulnice, tobe si cimpoaie (7′)
- Sofia Kallgren – piesa ” The Prayer ” (coregrafie concurente – tinuta : rochii drepte simple de culoare inchisa) (5′)
- Dizzi Dulcimer – melodie medievala interpretata cu instrumente specifice (UK)(5′)
- trupa de dans ” Inorog “(5′)
- Sofia Kallgren interpreteaza piesa ” Now we are free ” (proba III din concurs – concurentele in rochii albe purtand coronite de flori pe cap (5′)
- Sofia Kallgren interpreteaza alte doua piese de pe albumul ” Cinema Paradiso ” (10′)
- trupa de dans ” Inorog ” (5′)
- concert extraordinar de muzica celta oferit in premiera in Romania de trupa BRIGANTHYA (Franta-Spania) (60′) Pe ultima piesa a trupei Briganthya isi vor face aparitia jongleurii cu foc. Se anunta castigatoarea concursului ” Printesa cetatii ” si se da startul unui impresionant foc de artificii.(5′)
Tabara Cavalerilor:
10.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti, interactive cu publicul
11.30 – Povestiri medievale comice
11.45 – Spectacol extraordinar cu cavaleri calare, cascadori, etc oferit de trupa renumita pe plan international ECVESTRIA (Bucuresti)
12.15 – Povestiri medievale comice
12.30 – Trupa NOSA – muzica si dansuri medievale
15.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti, interactive cu publicul
16.30 – Trupa ” Truverii ” (Bucuresti) – concert de muzica medievala europeana
17.00 – Spectacol extraordinar cu cavaleri calare, cascadori, etc oferit de trupa renumita pe plan international ECVESTRIA (Bucuresti)
17.30 – Concursuri interactive cu premii – prinderea purcelusului, taietorii de lemne, trasul carutei sau trasul funiei pe echipe.
18.30 – Dizzi Dulcimer – muzica interactiva cu instrumente medievale (UK)
19.00 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti, interactive cu publicul
20.00 – Grupul NOSA – dansuri medievale intercative cu publicul
11.00 -21.00 – Concursuri cu publicul (se acorda premii)
Piata Ratustelor:
10.30 – Trupa de teatru pentru copii ” Boboceii Timiseni ” (Timisoara)- ” Visul unei nopti de vara ” (adaptare)
11.30 – Trupa de teatru pentru copii ” Valiza cu teatru ” – ” Fata saracului cea isteata “
12.30 – Atelier de confectionare si manuit papusi traditionale – Compania LuMiOlar
13.00 – 15.30 – Pauza
15.30 – Trupa Thalia (Sighisoara) – spectacol de teatru pentru copii
16.00 – Trupa de teatru pentru copii ” Boboceii Timiseni “(Timisoara) – ” Hotul de flori “
16.30 – Atelier de confectionat si manuit papusi traditionale – Compania LuMiOlar
17.00 – Spectacol de iluzionism pentru copii ” Sandrini & Leone ” – Magic Show
17.30 – Trupa de teatru ” Thalia ” (Sighisoara)
18.15 – Trupa de teatru pentru copii ” Boboceii Timiseni “(Timisoara) – ” Dumbrava Minunata “
19.00 – Concursuri interactive pentru copii cu premii
NOTA : organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica programul din motive independente de acestia sau in spiritul cresterii calitative a festivalului.
Program – Duminica 26 Iulie 2009
Piata Cetatii:
11.30 – Teatrul de papusi ” Thalia “(Sighisoara) – spectacol pentru copii in caruta cu coviltir
12.30 – Spectacolul stegarilor din Italia – jonglerie cu steaguri
13.00 – Trupa NOSA – dansuri medievale interactive
13.30 – 15.30 Pauza
15.30 – Trupa de teatru – ” Anonimii ” – teatru medieval “ Infidelitatea conjugala sau farsele amorului “, regia Geta Lozinca (Tg Mures)
16.30 – Scoala de dans medieval (stradal-interactiv) – work-shop cu publicul , se acorda diplome
17.00 – Povestiri Medievale Comice
17.20 – Muzica medievala – Dizzi Dulcimer (UK)
17.45 – Coco Fachirul -(Sibiu)
18.30 – Trupa NOSA – dansuri medievale interactive
19.00 – Dizzi Dulcimer (UK)- muzica medievala cu instrumente specifice
20.30 – Truverii (Bucuresti) – concert de muzica medievala traditionala europeana
21.30 – Shannon & Irish Way (Bucuresti) muzica si dansuri irlandeze
22.30 – Parada de inchidere. Retragerea cu torte
Tabara Cavalerilor:
10.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti, interactive cu publicul
11.30 – Spectacol extraordinar cu cascadori (cavaleri calare) oferit de renumita trupa ” ECVESTRIA “(Bucuresti)
12.00 – Scoala de dans medieval (stradal-interactiv) work-shop cu publicul
13.00 – 15.30 – Pauza
15.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti interactive cu publicul
16.30 – Spectacol extraordinar cu cascadori (cavaleri calare, turnir) oferit de renumita trupa ” ECVESTRIA “(Bucuresti)
17.00 – Povestiri Medievale comice
17.30 – Concursuri interactive cu publicul (prinderea purcelusului, taietorii de lemne, trasul carutei sau trasul de funie pe echipe)
18.30 – Dizzi Dulcimer (UK) – muzica medievala, recital
19.30 – Ordinul Cavalerilor de Medias – spectacole cavaleresti interactive cu publicul
20.30 – Spectacol extraordinar cu cascadori (cavaleri calare, turnir) oferit de renumita trupa ” ECVESTRIA “(Bucuresti)
11.00 – 21.00 – Concursuri cu publicul (se acorda premii)
Piata Ratustelor:
10.30 – Trupa de teatru pentru copii ” Thalia ” (Sighisoara)
11.30 – Scoala de dans medieval pentru copii – se acorda diplome, concursuri cu premii pentru copii
12.30 – Trupa de teatru pentru copii ” Boboceii Timiseni ť (Timisoara) – Piratul Pierde-Vara (I)
13.00 -15.30 – Pauza
15.30 – Trupa de teatru pentru copii – ” Boboceii Timiseni ť(Timisoara) – Piratul Pierde-Vara(II)
16.00 – Trupa de teatru pentru copii ” Thalia “(Sighisoara)
17.00 – Trupa NOSA – dansuri interactive pentru copii
18.00 – Trupa de teatru pentru copii ” Valiza cu teatru ” – Povesti din tara lui Aiurel
19.00 – Atelier de confectionat si manuit papusi traditionale – Compania LuMiOlar
20.00 – Animatie stradala pentru copii (concursuri cu premii)
NOTA : organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica programul din motive independente de acestia sau in spiritul cresterii calitative a festivalului.
Michael Jackson a murit!
O lume intreaga este trista. Un nume mare al muzicii din toate timpurile s-a stins. Poate prea devreme pentru noi.
Michael Jackson este Regele Muzicii Pop. Acest titlu nu si l-a dat el. I-a fost atribuit de milionaele de fani din intreaga lume si de catre ceilalti artisti, printre care nu isi gaseste egal. Cum a obtinut titlul, va intrebati? Totul a venit de la sine. L-a meritat! Nici un alt artist din istorie n-a generat vinzarile masive pe care le-a avut el. Nici un alt artist din istorie n-a primit atitea premii si aprecieri cite a primit el. Nici un alt artist din istorie nu strineste interesul si isteria in masa ca el. Si nici un alt artist din istorie n-a facut atitea eforturi umanitare ca el. Nu a existat nici un altul ca el pina acum, si nu va exista nici un altul ca el inca o data. Si asta… pentru ca Michael Jackson este unic!! El se afla intr-un loc in care n-a mai ajuns nimeni si nu va mai ajunge nimeni niciodata.
Michael a devenit un superstar la o virsta la care majoritatea copiilor invata lucruri ca alfabetul si cum sa numere pina la 10. Nascut al saptelea copil intr-o familie de 11 membri, Michael si fratii sai mai mari [Jackie, Tito, Jermaine si Marlon] au fost aruncati in lumina reflectoarelor, cind tatal lor, Joseph Jackson, un miner din Gary, Indiana, a fondat un grup din fiii sai si i-a intitulat Jackson 5. Chiar daca Michael era cel mai tinar, a devenit imediat clar pentru toata lumea ca avea ceva special. Inarmat cu o voce magica, mai matura decit virsta sa frageda si cu o aura fermecatoare care rivaliza cu a oricarui artist din acele vremuri, micul Michael conducea pe fratii sai la cistigarea concursurilor locale de talente si la un contract de inregistrari cu Motown la sfirsitul anilor ’60. In timpul petrecut la Motown, Michael a inceput si o cariera solo plina de succes care rula paralel cu munca sa alaturi de frati.
In 1976, familia Jackson a parasit Motown si a semnat un contract cu Epic unde au continuat sa scoata hit dupa hit. In 1978 Michael s-a aventurat in realizarea unui filmul [The Wiz] alaturi de Diana Ross, o varianta africano-americana a “Vrajitorului din Oz”. Filmul nu a fost exceptional insa l-a plasat pe Michael intr-o cursa cu destinul, deoarece pe platourile de la filmarile la “The Wiz” l-a intilnit pe producatorul Quincy Jones.
Michael si Quincy au colaborat la urmatorul sau proiect solo, Off The Wall. Si cu acest album Michael a fost imediat transformat dintr-un baietel simpatic intr-un superstar matur. Albumul a fost lansat in 1979 intr-o perioada critica din cauza influentelor muzicale contradictorii ale anilor respectivi, si de rock si de soul, albumul fiind o continua miscare de dans. Cu ajutorul melodiilor de nr.1 in top, precum “Don’t Stop ‘Til You Get Enough” si “Rock With You”, albumul s-a vindut in 10 milioane de exemplare si a ajuns sa fie marcat multiplatina. Este greu de crezut ca orice artist va putea egala un succes asa de mare. Dar in 1982, Michael a facut tocmai asta cu lansarea unui album monstru intitulat “Thriller”.
“Thriller” a depasit toate felurile de recorduri. S-a vindut in mai mult de 50 de milioane de exemplare in toata lumea [mai mult decit orice album de dinaintea sa sau de dupa]. Albumul a avut un numar record de 6 hituri de top 10 si a petrecut un timp record de 37 de saptamini pe pozitia numarul 1. Ramine cel mai bine vindut album al tuturor timpurilor. In acel an, Michael a cistigat si 8 premii Grammy, un numar nemaiintilnit pina atunci – 7 pentru “Thriller” si unul pentru “E.T. – The Storybook”. Cea mai mare parte a succesului lui “Thriller”, se datora unui nou lucru numit “videoclip”. Hit-uri ca “Billie Jean”, “Beat It” si “Thriller” au prins viata chiar in fata ochilor nostri cu o poveste interesanta si cu abilitatile de dans incredibile ale lui Michael. Filmuletele lui Michael nu numai ca au ajutat la perfectionarea mediului video, dar a rupt si bariera de culoare a MTV-ului. “Thriller” l-a facut pe Michael Jackson un star international. (www.michaeljackson.ro)
“Pop starul Michael Jackson a fost declarat mort de doctori, în această după-amiază (joi – n.r.), după ce a sosit la spital în comă profundă, au declarat pentru LA Times surse municipale şi din cadrul forţelor de ordine”, anunţă cotidianul californian pe site-ul său internet. Informaţia a fost preluată imediat de posturile de televiziune americane, care şi-au întrerupt programele obişnuite şi difuzează ştirea în regim de “breaking news”, transmite NewsIN.
Vestea morţii lui Michael Jackson fusese anunţată mai întâi de site-ul specializat de divertisment TMZ.com, care informa că vedeta a suferit un stop cardiac la domiciliul său din Holmby Hills, iar paramedicii nu au reuşit să-l resusciteze.
Când paramedicii au sosit, Michael Jackson nu mai avea puls.
Înainte să anunţe decesul, Los Angeles Times relata că starul pop a fost dus de urgenţă la un spital din Los Angeles de către un echipaj de pompieri paramedici, care l-au găsit fără suflare când au ajuns la domiciliul cântăreţului. Cotidianul afirma că paramedicii au făcut manevre de resuscitare cardiopulmonară la faţa locului, apoi au dus pacientul la centrul medical UCLA.
La ora 02.25 (ora României), Fred Corral, legistul-şef din LA, a confirmat pentru CNN decesul lui Michael Jackson, care ar fi împlinit pe 20 august 51 de ani.
Cateva piese pentru cunoscatori…
M-am gandit sa “scormonesc” prin imensul youtube si am gasit cateva piese ce le-am ascultat cu placere dintotdeauna. Ele insa nu sunt nici pe departe comerciale, mai degraba sunt de colectie. Cunoscatorii insa, stiu si apreciaza…
Prima: Halloween – A tale that wasn’t right
Emerson, Lake & Palmer – C’est la vie – Live in Montreal
Haggard – Awaking the century
Judas Priest – Before the dawn
Jethro Tull – Heavy Horses