Ultimul refugiu al lui Decebal
Arheologii cred ca au descoperit cetatea in care s-a refugiat regele dac dupa ce a fost invins de romani
Arheologii cred ca sint pe cale sa descopere, in Valea Zanelor, linga Covasna, cetatea unde s-a refugiat Decebal dupa infringerile suferite in luptele cu romanii. Arheologii spera sa fi descoperit locul in care au cazut capul si mina dreapta a lui Decebal.
In primavara anului 106 dupa Hristos, invins in luptele cu romanii, Decebal a fugit in munti spre Ranistorum, cetatea in care ar mai fi putut rezista, insa nu a mai ajuns acolo. Nici dupa 2000 de ani, locul catre care se indrepta Decebal nu a fost descoperit inca. Un grup de arheologi sapa in Valea Zanelor cu speranta ca vor descoperi acest loc. Ei sint siguri ca dacii lui Burebista au ridicat in Valea Zanelor o cetate aproape imposibil de cucerit. Sapaturile cu scos la iveala obiecte casnice si de cult datate cu 100 de ani inainte de Cristos. Cetatea nu a mai fost cercetata de peste 60 de ani si se intinde pe o suprafata de aproximativ un hectar.
Arheologii au descoperit patru terase sapate in piatra si urmele celor care au locuit intre zidurile care aveau o inaltime de sase metri. Cetatea a fost sustinuta de trei valuri de pamint si de fortificatii.
Cetatea de la Valea Zinelor, locul spre care se indrepta Decebal cind s-a sinucis
* cetatea a fost construita in urma cu 2000 de ani
* cetatea de la Valea Zinelor reprezinta cel mai mare fort dacic din zona Carpatilor de Curbura
Cu doar 7,3 milioane lei, suma adunata de pe la diverse muzee din tara, arheologi din Cluj, Braila, Galati si Sfintu Gheorghe, specialisti in istoria Daciei, au reusit sa dezveleasca o foarte mica portiune din ruinele fostei cetati dacice, ridicate cu doua mii de ani in urma pentru a adaposti, in caz de razboi, populatia din zona.
Cetatea a apartinut unui conducator dac cu rang inalt.
Cetatea de la Valea Zinelor este situata pe un deal, la o inaltime de 930 metri, ceea ce asigura o buna vizibilitate asupra depresiunii Sfintu Gheorghe. Dealul este inconjurat de munti mai inalti, pe fiecare dintre ei presupunindu-se ca exista cite un turn de observatie.
Ruinele erau cunoscute inca din 1868, fiind pomenite si in cartea lui Orban Balázs – “Székelyföld leírása” (“Descrierea tinutului secuiesc”). Primele cercetari arheologice au fost intreprinse in anul 1942 de Alexandru Ferenczi, cercetator la Muzeul de Istorie din Cluj. Desi acesta a facut foarte multe sapaturi, descoperind o serie de tezaure importante, rezultatele cercetarilor sale au disparut, se presupune, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In 1968, Szekely Zoltan, arheolog la Muzeul National Secuiesc din Sfintu Gheorghe, a reluat lucrarile cercetatorului clujean, rezultatele sapaturilor sale fiind publicate in diverse reviste ale timpului. Dar nici materialul arheologic descoperit de acest din urma cercetator nu a mai fost de gasit in colectia Muzeului din Sfintu Gheorghe.
In urma furtunii din 5 – 6 noiembrie 1995, cind o mare parte din padurile existente in imprejurimile orasului Covasna au fost puse la pamint, s-a pus problema supravegherii exploatarii lemnului din perimetrul fostei cetati dacice. Molizii si pinii care s-au prabusit au distrus parti importante din zidurile cetatii. Abia in 1998 s-au gasit fonduri pentru ca o echipa de arheologi sa poata realiza sapaturile necesare salvarii acestui important monument. Cu aceasta ocazie au fost descoperite dovezi ale existentei unei populatii datind inca din epoca bronzului, adica din anul 1000 i.e.n.
Cetatea de la Valea Zinelor reprezinta cel mai mare fort dacic din zona Carpatilor de Curbura.
Cercetarile din acest an au adus noi dovezi ale faptului ca dacii si-au construit cetatea pe locurile unei civilizatii mai vechi, aici descoperindu-se urme din prima perioada a epocii fierului. Dupa primele cercetari reiese ca primele ziduri au fost ridicate in jurul anului 1000 i.e.n., in timpul domniei lui Burebista, perioada fiind identificata dupa o moneda romana descoperita in acest loc. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca cetatea de la Valea Zinelor reprezinta cel mai mare fort dacic din zona Carpatilor de Curbura. In urma lucrarilor de amenjare au fost reconstituite trei terase fortificate, cu o suprafata totala de 10.000 mp si avind o lungime de 700 m. Rolul cetatii era de a controla intrarile si iesirile in si dinspre sud-estul Transilvaniei spre Moldova. Pentru aparare era disponibil un efectiv de aproximativ 200 militari, numarul acestora fiind completat de civilii care aduceau diverse servicii capeteniei care locuia in cetate precum si ostasilor ce o aparau. Pe terasa de la baza locuiau civilii, pe cea de-a doua isi aveau domiciliul militarii, iar in virful dealului era resedinta capeteniei. Cercetatorii cred ca, dupa modul in care au fost ridicate fortificatiile precum si dupa marimea complexului, era vorba despre o capetenie cu rang inalt.
Cutremur in Marea Neagra
Un seism de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs astazi 5 august 2009 in Marea Neagra in apropiere de tarmul bulgaresc, la o adancime de 10 km (EMSC).
Cutremurul s-a simtit in zona litoralului romanesc cu o intensitate de VI grade Mercalli iar in Bucuresti intensitatea a fost de V – VI grade Mercalli.
Nu s-au produs pagube materiale si nu sunt cazuri de persoane ranite in urma acestui cutremur.
Pentru ca zona litoralului Marii Negre este mai putin cunoscuta ca zona seismica, prezentam un scurt istoric al cutremurelor ce au avut loc aici.
Seismul din 11 septembrie 1980 s-a produs in zona GALATI-BRAILA, la o adancime de circa 25 km, a avut magnitudinea 4,6 pe scara Richter si a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de circa V-VI pe scara Mercalli.
Cutremurul din 13 noiembrie 1981 s-a produs in zona TULCEA-MAHMUDIA-BESTEPE, la o adancime de 11 km, a avut magnitudinea 5,2 pe scara Richter si a fost resimtit la Tulcea cu intensitatea VI-VII pe scara Mercalli.
Cutremurul din 3 octombrie 2004 s-a produs, din nou, in zona TULCEA-MAHMUDIA, la o adancime de circa 22 km, a avut magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter, iar intensitatea in zona epicentrala a fost de VI-VII grade pe scara Mercalli; cutremurul a fost resimtit in estul Moldovei, al Munteniei, precum si in Basarabia, inclusiv la Chisinau.
Seismul din 7 mai 2008 s-a produs in nord-vestul Marii Negre, in apropiere de Insula Serpilor, la o adancime de circa 10 km, si a avut magnitudinea de 5,0-5,2 pe scara Richter; cutremurul a fost resimtit in sudul Ucrainei, in Basarabia la Chisinau, dar si in estul Moldovei si in Dobrogea, la Tulcea, Constanta, precum si in alte localitati din partea de est a Romaniei; totusi, intensitatea seismului pe teritoriul Romaniei a fost mai mica decat a cutremurului din 2004.
Dar cel mai puternic cutremur in aceasta zona se pare ca a avut loc in anul 1901. Cutremurul pontic din 31 martie 1901, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, s-a produs, se pare, la est de capul Shabla, la o adancime de circa 15 km sub fundul marii. Seismul a avut urmari distrugatoare in zona litorala de la sud de Mangalia, mai multe sate fiind ruinate (intensitate maxima IX-X pe scara Mercalli); de asemenea, in urma cutremurului s-a format un val tsunami cu inaltimea de circa 4 metri, si s-au produs dislocari de maluri si alte fenomene geomorfologice locale. Cutremurul din 1901 a fost resimtit pe o arie destul de larga, nu numai in Bulgaria; in Romania, cutremurul a fost resimtit in toata Dobrogea, in Oltenia si Muntenia (la Bucuresti intensitatea fiind de V-VI grade pe scara Mercalli), precum si in sudul Moldovei.
Fărâmă de istorie adevărată – “Ultimul mag” de Pavel Corut
Putine carti au darul de a impresiona, dar legenda ultimului mag al dacilor povestita asa de frumos de Pavel Coruţ este superbă.
În fapt, e o legendă care, după cum recunoaşte în Prolog, nu îi aparţine, ci doar este repovestită de el: legenda ultimului mag al dacilor, pe nume Oroles. Scrisă într-un limbaj intenţionat arhaic, plină de nume arhaice autohtone, cartea povesteşte un moment scurt din viaţa dacilor liberi de după ocupaţia romană. Pe rând, ni se dezvăluie tradiţiile comunităţilor de daci din acele vremuri, modul de viaţă, tradiţia dinaintea căsătoriei. Legenda surprinde şi momentul unei lupte dintre dacii liberi şi migratorii care începuseră să vină dinspre Orient şi care cereau tribut de cereale şi animale satelor pe care, în caz de nesupunere, le ameninţau cu distrugerea. Vitejia şi curajul, priceperea în luptă şi credinţa în victorie a dacilor apare ca esenţă a momentului în care este descrisă lupta mai sus amintită.
Ultimul mag aduce în discuţie şi credinţa vechilor daci. De fapt, acţiunea cărţii surprinde şi suprapunerea între credinţa veche a dacilor şi noua credinţă creştină adusă în Dacia de greci. Discuţiile dintre magul Oroles şi popa Nikos sunt relevante în acest sens. Cea mai potrivită antiteză e sugerată de momentul în care, conform noii credinţe, Popa Nikos sugerează că ar fi mai potrivit ca dacii să se supună migratorilor, în timp ce lui Oroles îi este clar că libertatea e cea mai preţioasă şi că o acţiune a duşmanului nu trebuie îngăduită prin întoarcerea celuilalt obraz, ci aceasta necesită o replică pe măsură. În final, acţiunea dovedeşte că drumul corect de urmat este cel sugerat de Oroles, sugestiv fiind dialogul dintre cei doi: “Vezi cât de mulţi au murit pentru că nu v-aţi închinat?” “Văd cât de mulţi trăiesc liberi şi bine pentru că nu ne-am supus.”
Mai presus de toate, romanul lui Pavel Coruţ ne bucură sufletul prin simplitatea descrierii si naturaleţea povestirii. Cuvintele parcă vin de la sine şi ne transpun acum 2000 de ani, în mijlocul adevăraţilor strămoşi ai noştrii -dacii- cu viaţa lor demnă şi liberă. O libertate greu de apărat şi plătită scump în cele din urmă.
Una peste alta, e o lecţie de istorie adevărată, nu din cea contrafăcută în manualele de istorie ale zilelor noastre.
